AFLĂ cine e vedeta cu cel mai frumos posterior din lume
Starleta americană Kim Kardashian a fost desemnată vedeta cu cel mai frumos posterior din lume, în urma unui sondaj realizat de revista ZOO, ale cărui rezultate au fost publicate luni, scrie gandul.info.
Kim Kardashian, în vârstă de 31 de ani, a învins în acest sondaj alte vedete cu forme apetisante, precum Scarlett Johansson şi Pixie Lott.
Cântăreaţa Rihanna ocupă poziţia a doua, iar fotomodelul britanic Geena Mullins s-a clasat pe locul al treilea.
În urma voturilor exprimate de peste 2.000 de cititori ai revistei ZOO, în topul 20 al acestui sondaj figurează alte artiste celebre, precum Jessica Biel, Shakira şi Beyonce Knowles.
În ciuda faptului că a făcut senzaţie în aprilie 2011, când a purtat o rochie mulată creată de Sarah Burton, designerul casei Alexander McQueen, la nunta regală de la Londra dintre prinţul William al Marii Britanii şi Kate Middleton, sora acesteia, Pippa Middleton, s-a clasat abia pe locul al 36-lea în acest sondaj.
Jennifer Lopez şi Kylie Minogue, celebre pentru siluetele şi posterioarele lor, au ocupat poziţia a 22-a, respectiv a 27-a.