Prognoza meteo pentru 8 februarie
Din această noapte până pe 13 februarie este valabilă avertizarea meteorologică, cod portocaliu de ger în nordul Moldovei. Astfel în nordul ţării se vor înregistra până la minus 27 de grade, iar în centrul şi sudul ţării, pnă la minus 24.
Mâine cerul va fi variabil. Vântul va sufla moderat, iar pe drumuri va fi polei. Minus 16 grade vor fi la Briceni şi Bălţi, minus 15 la Soroca şi Orhei. La Chişinău, Tiraspol şi Leova vor fi minus 13 grade. La Comrat şi Cahul maxima termică va fi de minus 11 grade Celsius.
În următoarele zile vremea se răceşte. Noaptea, joi şi vineri vor fi minus 23 de grade în Capitală. Joi ziua vor fi minus 13 grade, vineri şi sâmbătă minus 15. Sâmbătă noaptea mercurul din termometre va coborâ până la minus 26 de grade.
În România va ninge slab la Constanţa, tot aici va fi şi cel mai cald, doar minus 5 grade. La Galaţi vor fi minus 10 grade, minus 12 grade la Iaşi şi Bucureşti. La Braşov şi Sibiu maxima termică va fi de minus 9 grade. La Cluj, Oradea şi Timişoara va fi mai frig cu un grad. Iar la Craiova se vor înregistra minus 15 grade.
Pe continentul european cel mai frig av fi la Kiev, minus 15 grade, dar vremea frumoasă cu mult soare. La Moscova vor fi minus 13 grade. La Praga şi Oslo cerul va fi acoperit de nori, în termometre vor fi minus 6 grade şi respectiv minus 2 grade. La Paris va ninge slab şi vor fi zero grade la amiază, la Londra vreme mohorâtă şi un grad Celsius. La Madrid 5 grade, iar la Roma va fi cel mai cald, 13 grade, dar se vor semnala averse.