Dodon: Dacă AIE în 10 zile nu începe procedura de alegere a şefului statului, socialiştii încep pregătirile de alegeri anticipate
Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, susţine că situaţia politică nu poate fi deblocată din cauza liderului PL, Mihai Ghimpu. Socialistul afirmă că în timpul negocierilor cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, cel mai radical şi agresiv este preşedintele liberalilor. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Fabrika, din 8 februarie.
"Categorismul lui mă face să cred că cineva speră foarte mult la funcţia de spiker. De fapt totul se întâmplă la dorinţa lui. A vrut ca nepotul să fie primar – şi Lupu, şi Plahotniuc, toţi au sărit şi au ajutat. Acum la fel se face cum doreşte Ghimpu", a declarat Igor Dodon.
În acelaşi timp, Dodon a menţionat că dacă în următoarele zece zile AIE nu va veni cu o decizie, Partidul Socialiştilor va începe pregătirile pentru alegeri anticipate. "Suntem în aşteptarea unei candidaturi apartinice, care să fie agreată de cele trei partide. Dar noi tot nu putem să aşteptăm până Ghimpu se va trezi şi va propune o candidatură. Nu putem să ne jucăm, cum se joacă ei cu ţara. Dacă în următoarele zece zile nu se începe procedura de alegere a preşedintelui, noi, socialiştii vom începe să ne pregătim de alegeri anticipate", a punctat liderul PSRM.
De asemenea, preşedintele socialiştilor a ţinut să menţioneze că nu-şi doreşte anumite funcţii. "Pe 4 noiembrie 2011, când am ieşit din Partidul Comuniştilor, noi am mers la un risc enorm. Noi nu am cerut funcţii şi nici nu cerem. Să vorbim şi despre Consiliul Municipal Chişinău, unde am deblocat situaţia şi nu am cerut nimic în schimb", a conchis Igor Dodon.