PSD cheamă în judecată ANRE-ul
Partidul Social Democrat cheamă în judecată Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Social-democraţii solicită instanţei să anuleze decizia ANRE de majorare a tarifului la agent termic.
Mai mult, aceştia acuză Agenţia că a ignorat obligaţiunile sale de apărare a drepturilor şi protejarea intereselor consumatorilor, stipulate în legislaţia în vigoare şi a aprobat noul tarif, trecând cu vederea toate încălcările depistate în cadrul S.A. "Termocom".
"PSD a înaintat o cerere prealabilă la ANRE, ulterior fiind emis un răspuns care a respins cerinţele invocate de către cetăţenii Republicii Moldova, care prin peste 10 mii de semnături colectate au manifestat indignarea faţă de tarifele exagerate la resurse energetice, fiind cerută reducerea tarifelor aprobate ilegal de către ANRE", se menţionează într-un comunicat de presă.
Social-democraţii s-au arătat nemulţumiţi şi de faptul că ANRE nu a manifestat interes faţă de reorganizarea structurii de stat şi modernizarea tehnică a întreprinderii. Fapt, care potrivit acestora, ar permite micşorarea cheltuielilor de producere şi pierderile în reţea, iar în cele ar duce la micşorarea tarifului.
Actualitate