7 autobuze noi vor circula pe rutele din suburbiile Capitalei
Încă șapte autobuze noi ISUZU din lotul de 100 de unităţi de transport au fost scoase pe traseu în Capitală şi suburbii. Trei vor circula pe ruta 33 spre Stăuceni, două pe ruta 23 din Capitală și câte unul spre Cruzești și Colonița. Până acum au fost introduse 34 dintre cele 41 de vehicule recepționate de Parcul Urban de Autobuze.
Locuitorii din Stăuceni sunt foarte încântaţi, deoarece traseul autobuzului 37 a fost deviat prin localitate:
"- Până acum cu ce plecați la Chișinău? – Cu autostopul, ne duceam pe jos până la semafor. Acum o să mergem mai aproape, oprirea va fi aproape, chiar lângă drum".
"Foarte bucuroși vom fi dacă o să fie autobuz. Am avut rutiera 140, dar ni s-a luat și de vreo 2 luni nu mai avem și chiar ne este greu fără autobuze".
"Cred că reîntoarcerea rutei 37 a autobuzului care a fost vechi la noi este un lucru foarte bun pentru toți locuitorii".
Şi şoferii sunt mulţumiţi că vor lucra pe noile vehicule, după ce ani de zile au condus autobuze vechi:
"Erau uzate deja. Prefăceam sobele, prefăceam tot ce se putea de făcut făceam singuri. Acum, la acestea avem totul ca să ne fie comod și nouă și la călători".
Pe lângă încălzire, aer condiţionat şi internet wi-fi, autobuzele noi au un sistem automat de rampă înclinată pentru accesul cărucioarelor sau al pasagerilor cu nevoi speciale.
Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a declarat că reînnoirea parcurilor municipale de transport și adaptarea traseelor vor rămâne priorități ale autorităților municipale.
"De astăzi sunt puse pe rute 3 autobuze, ruta 37. Urmează să mai facem unele ajustări în anumite zone. Am făcut acum un cerc cu domnul primar de Stăuceni cu aceste autobuze ca să vedem cum se comportă în trafic. Sper să fie de bun augur pentru toți locuitorii Stăuceniului", a declarat Ion Ceban.
Cele 100 de autobuze noi au fost cumpărate de Primăria Chişinău printr-un credit pe 7 ani cu dobândă de 6,5%. Pe lângă vehiculele noi, municipalitatea a achiziționat anul curent și 58 autobuze cu parcurs din Ţările de Jos pentru rutele din Capitală și din suburbii.