7 lucruri importante pe care trebuie să le ştii despre horoscopul chinezesc
O parte intrinsecă a culturii chineze este zodiacul, care este mult diferit faţă de semnele astrologice cu care ne-am obişnuit şi care are există de mii de ani. Dacă doriţi să vă familiarizaţi cu zodiacul, iată lucrurile esenţiale pe care trebuie să le ştiţi, scrie adevarul.ro.
1. Semnul tău zodiacal se bazează pe anul în care te-ai născut
Există 12 semne zodiacale: şobolan, bou, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, capră, maimuţă, cocoş, câine şi porc. Fiecare an este reprezentat de unul dintre aceste animale.
2. Cele 12 semne intră într-un ciclu care se repetă în mod continuu
De exemplu, 2017 este anul cocoşului. Astfel, oamenii născuţi în 1969, 1981, 1993 şi 2005 îşi sărbătoresc semnul în acest an.
3. Fiecare semn are caracteristici specifice care se presupune că i se potrivesc persoanei care îl poartă
4. Anii zodiacali au elemente care se li se potrivesc
Fiecare an are unul dintre cele cinci elemente care se potrivesc cu acesta. Elementele sunt apă, lemn, pământ, foc şi aur. Pentru anul 2017, elementul este foc.
5. Anii zodiacului chinez nu încep în prima zi a lunii ianuarie
Anul Nou Chinezesc începe de obicei la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie. Acest lucru are o mare influenţă asupra stabilirii semnului fiecărei persoane.
6. Yin şi Yang influenţează semnele zodiacale
Anii pari sunt ani de Yin, iar cei impari sunt ani de Yang. Yin este asociat cu întunericul, negativitatea şi luna, iar Yang este asociat cu lumină, pozitivitate şi soare. Numărul anului se bazează pe ordinea semnelor zodiacale, nu pe anul în sine. Astfel, numerele anilor sunt: şobolan (1), bivol (2), tigru (3), iepure (4), dragon (5), şarpe (6), cocoşul (10), câinele (11) şi porcul (12). De exemplu, anul cocoşului este întotdeauna un an de Yin.
7. Anul asociat semnului tău zodiacal este considerat ghinion
Practic, când împlineşti 12, 24, 36, 48 de ani şi aşa mai departe, ar trebui să fii deosebit de atent. De exemplu, oricine este un cocoş ar trebui să fie prudent atât personal, cât şi profesional, deoarece anul 2017 este anul lui.
- HOROSCOP 22 septembrie 2017: Rac, încercaţi să trataţi lucrurile cu calm
- Horoscop: Cea mai loială femeie din zodiac. Îşi va iubi jumătatea mereu
- HOROSCOP. Zodii de bărbaţi care te fac să nu mai vrei să iubeşti vreodată
- HOROSCOP. Ce lecție dură trebuie să învețe fiecare zodie, înainte de a întâlni marea dragoste
- HOROSCOP. Cele trei zodii PERFECTE! Toţi cei din jur le admiră pentru ceea ce sunt
- Ce nu ştiai despre astrologie. Zodiile în care ne-am născut nu sunt aceleași pentru care citim horoscopul