70 la sută din şcolile din Moldova nu au condiţii minime de igienă
70 la sută din şcolile din Moldova nu au condiţii minime de igienă. Un studiu realizat de UNICEF arată că acestea nu dispun de săpun, hârtie igienică şi uscătoare. Jumătate din instituţiile de învăţământ nu sunt asigurate cu apă potabilă de calitate. Şcoala din Pelinia, raionul Drochia, nu este o excepţie. 600 de copii se înghesuie în fiecare zi la şapte chiuvete.
La liceul din Pelinia, restanţele la capitolul igienă sunt mari - toaleta se află la aproximativ 100 de metri de şcoală, sala de sport nu are vestiar, iar hârtia igienică şi săpunul sunt considerate un lux. Toţi însă visează să aibă condiţii mai bune.
Sistemul de canalizare al liceului din Pelinia trebuie reparat. Lucrările costă în jur de 200 de mii de lei, iar cheltuielile pentru întreţinere constituie 30 la sută din bugetul şcolii pentru un an.