Chirtoacă iritat de şeful Termocom: Dacă nu revizuiţi tariful la apă caldă, voi rezolva problema altfel
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, are dubii vizavi de corectitudinea tarifului pentru apa caldă, instituit de distribuitorul de energie termică. Edilul s-a arătat nemulţumit de faptul că şeful Termocom, Mihai Cernei, nu a argumentat dacă preţul pe care îl achită locuitorii Capitalei pentru un metru cub de apă caldă este justificat.
Deşi a solicitat informaţia încă la începutul anului, primarul a rămas şi la şedinţa de azi fără răspunsuri.
"Am solicitat la începutul anului să argumentaţi tariful la apă caldă. Dumneavoastră, în calitate de furnizor, mai ales monopolist în acest sens, trebuia să veniţi şi cu propuneri pentru consumatori, ca să existe o apropiere mai mare între preţurile Termocom şi cele ale apei calde obţinute prin surse alternative", a declarat Chirtoacă.
Directorul Termocom a arătat, însă, cu degetul spre CET-uri, menţionând că toate trei întreprinderi trebuiau să acumuleze informaţia. "Nu avem informaţiile, trebuia să le strângem împreună cu CET-urile, nu doar noi", s-a justificat Cernei.
Replica nu i-a plăcut primarului, care l-a preîntâmpinat că la următoarea nesupunere, va rezolva problema în Consiliul Municipal Chişinău.
"Aici nu aveţi dreptate, CET-urile nu au nicio legătură. Pentru joi, rog să fie prezentată o informaţie detaliată în ceea ce priveşte tariful la apă caldă. Dacă va fi încălcat şi acest termen, vom lua decizii la nivelul CMC, astfel încât doar să le implementaţi", a avertizat edilul.
"Nu sunt şi nu am fost populist niciodată, dar Termocom trebuie să-şi revadă tariful la apa caldă. Nu am certitudinea că trebuie să fie modificat acel tarif, dar trebuie să am argumentarea exactă, în favoarea modificării sau menţinerii", a punctat Chirtoacă.
În prezent, locuitorii Capitalei achită 32 de lei pentru un metru cub de apă caldă.
- Chirtoacă supărat pe colegii de la Primărie: "Ori văd rezultate concrete, ori schimbăm plastinka"
- Primăria vrea să controleze Termocom-ul şi după fuziunea cu CET-1 şi CET-2
- Remanieri la Primăria Capitalei: Chirtoacă şi-a ales consilieri noi
- Platon ameninţă să se plângă pe Chirtoacă judecătorilor ruşi