Judecătoriile economice vor fi transformate în judecătorii comerciale
foto: smartpedia.ro
Judecătoriile economice vor fi transformate în judecătorii comerciale. Propunerea vine din partea Ministerului Justiţiei. Acestea vor examina dosarele ce ţin de insolvabilitatea întreprinderilor.
Aceste instanţe vor examina şi dosarele cu privire la reorganizarea agenţilor economici. Ministerul Justiţiei mai propune lichidarea Curţii de Apel Economice.
Pe lângă asta, urmează să fie aplicate modificări la Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție, prin care vor fi revizuite competențele și componența Colegiilor ce funcționează în cadrul acestei instituții.
- Guvernul va aproba azi un proiect de lege care prevede lichidarea judecătoriilor economice
- Voronin: Nu mă interesează deciziile Guvernului. Constituţia e cea care trebuie respectată
- Decizia Curţii de Apel, ca "Moldovagaz" să plătească unor americani peste cinci milioane de dolari, a fost suspendată
- Procurorii nu vor să fie excluşi din procesul civil. Efrim: Să se concetreze pe justiţia penală