Parlamentarii şi-au stabilit priorităţile: În primul rând alegem preşedintele!
Liderii fracţiunilor parlamentare declară la unison că alegerea şefului statului este cea mai importantă problemă de pe agenda sesiunii parlamentare de primăvară-vară a Legislativului. Deptutaţii au avut astăzi câte o luare de cuvânt la deschiderea sesiunii în care au menţionat că activitatea Parlamentului depinde de rezolvarea unei singure probleme.
"Coşul de proiecte de legi este plin. Însă, noi înţelegem foarte bine că dacă în actuala sesiune nu rezolvăm o singură problemă, toate celelalte sunt demagogie. Dacă nu alegem şeful statului, nu avem stabilitate, astfel încât, o instituţie importantă a statului să funcţioneze. Azi trebuie să punem temelia rezolvării definitive a acestei chestiuni ruşinoase. (...) Vă doresc înţelepciune şi voinţă politică, să fim şi noi în rând cu lumea", a declarat preşedintele fracţiunii parlamentare a PD, Dumitru Diacov.
"Fracţiunea PL îşi exprimă încrederea că această sesiune va fi una productivă. Regretăm că nu am putut depăşi criza constituţională, deşi am propus mai multe soluţii. PL va vota candidatul la funcţia de preşedinte al ţării, fiind identificat candidatul care va continua vectorul european al Moldovei. Aceasta este o chestiune prioritară pe agenda acestei sesiuni", a menţionat, în numele fracţunii PL, deputatul Corina Fusu.
Şi liberal-democratul Valeriu Streleţ a subliniat că cel mai important obiectiv în această sesiune este alegerea preşedintelui ţării.
"Putem spune că cele mai importante şi plenare procese mai sunt în faţa noastră. Un obiectiv extrem de important este alegerea şefului statului. Noi, ca şi în abordările precedente, tratăm cu maximă responsabilitate acest subiect. Avem şi obligaţiunea de a duce acest proces până la bun sfârşit. Acest obiectiv va fi posibil de realizat atunci când noi, cei din AIE, cât şi deputaţii neafiliaţi vom acţiona cu responsabilitate. Avem şi un apel pentru opoziţia parlamentară, dar îl voi spune când vor fi aici, nu în piaţă", a declarat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
La final, deputatul neafiliat Mihai Godea a precizat că el "va fi un aliat loial al Alianţei pentru Integrare Europeană, în promovarea proiectelor de reformă".
Deputaţii au început şedinţa în plen de astăzi cu onorarea drapelului şi a imnului de stat. De la reuniune au lipsit deputaţii PCRM, care au anunţat că vor boicota şedinţele şi parlamentarul liberal-democrat Ion Butmalai, care este bolnav.