Cine ar putea fi noul ambasador al Rusiei în Moldova
Embed:
Rusia va trimite, în cel mai scurt timp, un nou ambasador în Republica Moldova. Farit Muhametşin l-ar putea înlocui pe Valeri Kuzmin. Candidatura lui Muhametşin a fost aprobată joi, de Comitetul pentru CSI al Dumei de Stat.
Pentru a fi numit în funcţie, acesta urmează să primească şi avizul Comitetului pentru politică externă al Consiliului Federaţiei.
Tătar de origine, Farit Muhametşin, de 65 de ani, este diplomat de carieră şi în prezent, conduce Agenţia pentru relaţiile cu CSI. În perioada 2003 - 2008 a fost Ambasador al Rusiei în Uzbekistan. Cunoaşte limbile engleză, turcă şi persană. Este doctor în ştiinţe politice, profesor.
Mandatul actualului Ambasador al Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, a expirat anul trecut.
ambasador, expirat, Farit Muhametşin, FEDERAȚIA RUSĂ, mandat, Valeri Kuzmintoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate