Producărorii agricoli care au primit subvenţii de la stat vor fi verificaţi de către CCCEC
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei îi verifică pe producătorii de sfeclă de zahăr care solicită despăgubiri şi subvenţii. Reprezentanţii Centrului îi suspectează pe fermieri că ar fi arătat o recoltă mai mică decât cea reală, pentru a primi despăgubiri mai mari de la compania de asigurări "Moldasig".
După încheierea verificărilor, Centrul Anticorupţie va decide ce pedepse vor fi aplicate fermierilor care au prezentat date eronate.
"La moment, avem 11 gospodării agricole verificate, dar controalele continuă. În perioada verificărilor s-au depistat diferenţe între datele statistice şi cele contabile care figurau în registrele producătorilor agricoli şi ale companiilor de asigurare", a spus şefa serviciului de presă a CCCEC, Anastasia Mihălceanu.
Într-un comunicat de presă, agricultorii acuză Compania de asigurări că ar fi sesizat Centrul Anticorupţie, pentru a scăpa de plata despăgubirilor.
"Noi ne-am trezit cu organele de control ale statului în gospodării. S-au prezentat, noi le-am arătat toată documentaţia şi e regretabil că Moldasig putea să ne contacteze pe noi şi să vină cu lucrătorii lor şi să lucrăm ca doi parteneri", a menţionat preşedintele Asociaţiei producătorilor de Sfecă de Zahăr, Nicolae Morari.
Reprezentanţii Moldasig spun că nu au făcut nicio sesizare.
"În cererile prezentate anterior, care au fost prezentate prin confirmări şi certificate de la compania Sudzuker, au fost anumite abateri şi erori, în comparaţie cu datele din facturile originale, pe unele cazuri suma putea să depăşească şi 700 de mii de lei", a declarat directorul general-adjunct al "Moldasig", Vitalie Banaru.
Moldasig a transferat până acum peste 17 milioane de lei pentru 32 de producători de sfeclă de zahăr. Compania intenţionează să mai plătească 7 milioane de lei pentru alte 14 dosare. Anterior, 46 de companii agricole au solicitat, în total, despăgubiri în mărime de 47 de milioane de lei.