Prima periuţă de dinţi care îţi monitorizează dantura pe smartphone
Beam Technologies a dezvoltat o periuţă de dinţi high-tech care se conectează prin Bluetooth la un telefon sau calculator şi, astfel, poţi afla cum stai cu dantura, scrie gadgetreport.ro.
Beam Brush include o serie de senzori care monitorizează timpul şi mişcările realizate. Datele, transmise către aplicaţia de mobil sau calculator, sunt analizate şi, pe baza unui software special, vei afla dacă te ocupi aşa cum trebuie de igiena danturii.
Aplicaţia îţi va spune, totodată, dacă ai probleme cu dantura, monitorizând forma dinţilor pe baza datelor privind mişcările realizate într-o anumită perioadă de timp.
Potrivit unui studiu prezentat de companie, oamenii se spală pe dinţi în medie 46 de secunde, în timp ce medicii dentişti recomandă cel puţin două minute.
Datele vor putea fi exportate într-un fişier care va fi transmis online către medicul dentist.
Pentru a-i determina pe utilizatori să folosească cât mai des periuţa, dezvoltatorii aplicaţiei vor lansa o serie de jocuri care îi vor supune unor provocări.
Beam Brush va fi lansată în luna martie, la preţul de 50 de dolari. Capul periuţei va putea fi schimbat pentru trei dolari/bucata.