7 ponturi ca să învingi oboseala de iarnă
Te lupţi zi de zi cu iarna asta: să răzbeşti printre munţii de zăpadă ca să ajungi la staţie, să nu degeri de tot în aşteptarea transportului public, să nu aluneci pe gheaţă, să dai la lopată până te doare spatele ca să-ţi scoţi maşina din parcare. Nu-i de mirare că te simţi sfârşit. Şi iarna încă mai ţine. Ai nevoie de câteva ponturi ca să îţi reîncarci bateriile.
1. Consumă alimente care îţi dau energie. În această perioadă, ai nevoie de mai multe proteine decât în restul anului. Aşa că să nu-ţi lipsească de la masă carnea, lactatele mai grase şi cerealele integrale - paste şi orez. Respectă regula celor cinci porţii zilnice de fructe şi legume - vitaminele pe care ţi le furnizează aceste alimente combat cel mai bine oboseala.
2. Lasă ţigările! Sau măcar redu numărul lor. Ai impresia că fumând te relaxezi, însă lucurile stau pe dos: substanţele toxice din nicotină provoacă în timp multe boli care au ca simptom oboseala ce te sâcâie.
3. Odihneşte-te bine noaptea. Zici că televizorul şi computerul te relaxează după încă o zi grea? Greşeşti. Ele îţi încarcă, de fapt, creierul cu imagini şi gânduri care îţi perturbă somnul.
4. Scoate aparatura electronică din dormitor. Televizorul şi calculatorul, combina stereo, chiar şi radioul sunt nocive dacă stau aproape de patul tău: undele electromagnetice pe care le emit îţi accentuează oboseala.
5. Îmbracă-te comod la serviciu. Hainele strâmte nu te lasă să te mişti în voie şi te fac să transpiri mai mult. Cele prea groase îţi limitează mişcările şi transpiri abundent. Costumul “la patru ace”, purtat zi de zi, poate fi un coşmar: cravata îţi strânge gâtul şi trebuie să o verifici des, ca să nu stea strâmb (un stres în plus pentru tine!), iar sacoul devine incomod după nişte ore de muncă.
6. Apa şi sucurile naturale te ajută. Bea 1,5 - 2 litri de lichide zilnic - apă şi sucuri din fructe proaspete. Organismul tău consumă multă energie şi se deshidratează. Urmarea: reţine toxinele, care îţi dau dureri de cap, stări de slăbiciune şi îţi taie pofta de mâncare.
7. Înconjoară-te de culori energizante. Roşul îţi dă energie, portocaliul şi albastrul te relaxează, galbenul combate stresul, verdele îţi odihneşte privirea, violetul ajută creierului să lucreze, albul îţi dă o stare de bună-dispoziţie. Alege culoarea care îţi place şi ţine lângă tine un obiect în nuanţa respectivă: poate fi rama tabloului de pe perete sau rama pozei de familie de pe birou. Ori dosarul cu documente la zi, cureaua de ceas sau eşarfa pe care o porţi azi.
Fapt divers