Alegeri prezidenţiale anticipate în Yemen cu un singur candidat
Scrutin istoric în Yemen. Secţiile de vot s-au deschis pentru alegerile prezidenţile anticipate, în cadrul cărora urmează să fie ales un nou şef al statului. Acestea au loc după ce Ali Abdullah Saleh a condus ţara 33 de ani.
Organizarea scrutinului a fost una dintre prevederile acordului privind plecarea de la putere a fostului preşedinte. Totuşi, în cursă este înscris doar un candidat, vicepreşedintele Abdd Rabbo Mansour Hadi. Oricum, aceste alegeri sunt susţinute de Statele Unite şi Arabia Saudită, care încearcă să evite preluarea puterii de către islamişti în Yemen.
Scrutinul a fost precedat de violenţe în sudul şi estul ţării, unde un soldat şi un civil au fost ucişi luni în cursul unor manifestaţii ostile scrutinului. Ali Abudllah Saleh a renunţat la putere, în schimbul imunităţii în faţa unor posibile procese, după aproximativ 10 luni de proteste violente, soldate cu peste 1.500 de morţi.