De ce a reapărut Veaceslav Platon la rampă
Reapariţia omului de afaceri Veaceslav Platon pe arena publică ar avea legătură cu lichidarea judecătoriilor economice, cu atacurile raider de la bănci, cu activitatea Curţii Constituţionale şi cu multe alte 'şantaje politicie'. Aşa lasă să se înţeleagă publicistul Mihai Conţiu în articolul "De ce credeţi că a ieşit la rampă Veaceslav Platon, d-le ministru Oleg Efrim?", publicat în ziarul Moldova Suverană.
"Veaceslav Platon nu a revenit doar de dragul vreunei mătuşi ştirbe sau a vreunui fost coleg de facultate rămas în urmă cu lecturile. Ucideţi-mă pentru asta, dar nu pot să nu pun în ecuaţie venirea lui aici cu Plahotniuc, cu Judecătoriile Economice, Curtea Constituţională, cu nişte 'bănci amărâte' şi multe alte 'şantaje politice'", scrie Mihai Conţiu.
Autorul povesteşte în articolul său cum omul de afaceri a acţionat ziarul Moldova Suverană în judecată în cinci dosare pentru că i-ar fi fost lezată onoarea şi demnitatea. Într-unul dintre acestea Veaceslav Platon ar fi obţinut câştig în prima instanţă, iar executorii judecătoreşti au şi bătut la uşa redacţiei pentru a încasa despăgubirile. Mihai Conţiu crede că executori judecătoreşti lucrează mână-n mână cu judecătorii.
"Deşi nu există o hotărâre rămasă definitivă în procesul de care vorbim, Platon a apelat la executorul judecătoresc pentru a ne încasa 50.000 de lei în folosul său. În felul acesta, pentru că aşa a considerat Curtea Constituţională a lui Alexandru Tănase, orice neisprăvit care ne dă în judecată şi, prin diferite maşinaţiuni, câştigă în prima instanţă, acesta, cu ajutorul executorului judecătoresc, blochează activitatea ziarului", explică autorul.
"Nu-i aşa că avem de-a face cu adevărate atacuri de tip raider făcute legal? Executorii judecătoreşti, în formula de libertate pe care o au acum, sunt asemenea rakeţilor-recuperatori. Ei nu ştiu şi nici nu au interesul să interpreteze legea şi din perspectiva legislaţiei europene. Această castă de 'neo-rakeţi' funcţionează, dincolo de 'bunăvoinţa defectuoasă a legii', sub protecţia binefăcătorului şi profitorului ei din umbră – Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale", acuză Mihai Conţiu.
Autorul explică acest lucru prin faptul că Legea care nu permitea executorilor judecătoreşti să emită Titlu Executoriu imediat după o Decizie a primei instanţe de judecată, a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională.
Actualitate