A fost descoperit cel mai mare diamant roz de aproape 13 carate
Embed:
Cel mai mare diamant roz din Australia a fost descoperit zilele trecute. Piatra preţioasă, de 12.76 carate, a fost estimată la câteva zeci de milioane de dolari şi a fost denumită ”Jubileul roz”.
Botezat în cinstea aniversării de diamant a reginei Marii Britanii, Elizabeta a II-a, piatra preţioasă are o tentă roz şi seamănă cu diamantul Williamson Pink de 24 de carate, primit de suverană cu ocazia căsătoriei sale cu ducele de Edinburgh în 1947.
După ce va fi lucrat, timp de 10 zile, diamantul va fi expus în mai multe ţări ale lumii, iar ulterior va fi scos la vânzare. În 2010, un diamant ”roz intens”, la fel de rar, de 24.78 carate, a fost vândut, la o licitaţie din Geneva, pentru suma record de 46 de milioane de dolari.