72 de saci cu bijuterii şi bani, confiscaţi din casele fostului premier al Malaeziei
De la reşedinţele fostului premier al Malaeziei, Najib Razak, s-au confiscat vineri 72 de saci cu bijuterii şi bani, informează agenţia malaeziană de presă Bernama, scrie hotnews.ro.
Najib Razak a pierdut alegerile de săptămâna trecută şi a fost acuzat de fraudarea fondului de stat pentru dezvoltare 1MDB cu sute de milioane de dolari.
Începând de miercuri, au avut loc percheziţii în mai multe imobile vizate de ancheta privind 1MDB, iar poliţia urmează să stabilească valoarea bunurilor confiscate, a comunicat directorul departamentului malaezian pentru anchetarea infracţiunilor economice, Amar Singh.
Într-un seif din una din cele reşedinţele lui Najib s-au găsit şi genţi de lux mărcile Hermes şi Louis Vuitton. Soţia fostului premier este cunoscută pentru pasiunea sa faţă de astfel de articole.
În total au fost percheziţionate şase proprietăţi - biroul premierului, reşedinţa oficială a acestuia şi patru locuinţe.
Fostul prim-ministru şi soţia sa au încercat să părăsească ţara zilele trecute, dar nu au reuşit. S-a aflat că ei intenţionau să plece la Jakarta, cu un avion privat.
Najib a respins toate acuzaţiile de corupţie, dar succesorul său, Mahathir Mohammad, a ordonat poliţiei să redeschidă ancheta şi l-a suspendat pe procurorul general Apandi Ali, suspectat că a contribuit la muşamalizarea scandalului.
Externe
- Rectificări la bugetul asigurărilor sociale. Câți bani vor fi alocați suplimentar
- O femeie din Tiraspol a găsit pe drum o geantă cu 3.000 DE EURO și 100 DE DOLARI. Ce a făcut cu banii (FOTO/VIDEO)
- Nu o să-ți vină să crezi! Câți bani câștigă Marea Britanie de pe urma nunții Prințului Harry cu Meghan Markle