Toyota Prius Plug-in are un consum mixt de 2.1 litri la sută
Toyota a anunţat valorile oficiale ale consumului mediu pentru noul Prius Plug-in Hybrid înregistrate în ciclul standard NEDC european. Cu bateria încărcată la maximum, modelul va înregistra un consum mediu de 2.1 litri la sută şi va emite doar 49 de grame de CO2 pe kilometru. Odată ce bateria va fi descărcată, Prius PHEV trece în modul HybridVehicle, în care consumă 3.7 litri la sută în regim mixt şi emite 85 de grame de CO2 pe kilometru. Consumul redus cu bateria încărcată la maximum vine fără niciun dezavantaj în materie de spaţiu, sistemul de propulsie al lui Prius având aceleaşi dimensiuni, ceea ce înseamnă că portbagajul şi habitaclul lui Prius rămân neschimbate.
Bateria lui Toyota Prius Plug-in poate fi încărcată în 90 de minute cu ajutorul unei prize convenţionale de 240V.Odată încărcat, Prius PHEV rulează până la 25 de kilometri în modul 100% electric cu o viteză de până la 100 km/h. Odată ce bateria s-a golit, Prius trece pe modul hibrid şi motorul cu ardere internă intră în funcţiune. Japonezii de la Toyota au subliniat faptul că autonomia lui Prius Plug-in este de 1.237 de kilometri cu un rezervor plin şi cu o baterie încărcată la maximum.
Spre deosebire de un Prius standard, noul Plug-in Hybrid are o baterie nouă, cu tehnologie Litiu-Ion, care oferă o autonomie extinsă. O altă diferenţă între cele două modele este faptul că versiunea plug-in a lui Prius este cu 50 de kilograme mai grea. Iniţial, cei de la Toyota estimau că această versiune va obţine un consum mediu de 1.8 litri la sută. Modelul are nevoie de 10.7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi poate atinge o viteză maximă de 180 km/h.