Captură de droguri de peste 300 de mii de lei, la Bălţi
Captură de droguri de peste 300 de mii de lei, la Bălţi. Doi comercianţi de substanţe narcotice au fost reţinuţi în timp ce unul dintre ei încerca să vândă un kilogram de marijuana. În urma percheziţiei, la domiciliul unuia dintre suspecţi, poliţia a găsit aproximativ şase kilograme de marijuana.
Poliţiştii au reţinut două persoane din raionul Făleşti, care au încercat să comercializeze droguri în oraşul Bălţi. Ei spun că cea mai mare parte a drogurilor urma să ajungă în Rusia.
"A fost reţinută o grupare criminală care se ocupa cu răspândirea şi vânzarea drogurilor în municipiul Bălţi, dar şi peste hotarele ţării. În rezultat, au fost petrecute percheziţii în satul Bocani, raionul Făleşti, de unde au fost ridicate circa şase kilograme de marijuana", a comunicat Valeriu Starii, comisar adjunct, Comisariatul de Poliţie Bălţi.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal. Dacă cei doi vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă de la 7 până la 15 ani de detenţie.