Coreea de Nord renunţă la programul nuclear
Coreea de Nord este dispusă să renunţe la activităţile de îmbogăţire a uraniului şi să suspende testele nucleare. Decizia Phenianului vine în urma unei runde de negocieri cu Statele Unite, care s-au angajat, în schimb, să furnizeze Coreei de Nord peste 240 de mii de tone de produse alimentare.
"Coreea de Nord a fost de acord să implementeze un moratoriu privind lansările rachetelor cu rază lungă, a testelor nucleare la centrala de la Yongbyon, dar şi să suspende activităţile de îmbogăţire a uraniului. Mai mult, Republica Populară Democrată Coreeană a fost de acord ca reprezentanţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică din cadrul ONU să supravegheze implementarea moratoriului", a declarat Hillary Clinton, secretarul american de stat.
Coreea de Nord a luat această decizie la doar două luni de la accederea la putere a lui Kim Jong-un. Phenianul a acceptat, şi în 2005, să-şi întrerupă programul nuclear, în schimbul obţinerii de ajutoare umanitare, în urma unor discuţii purtate cu puterile mondiale. Patru ani mai târziu, Coreea de Nord a părăsit negocierile şi a reluat testele nucleare.