Semne că nu te mai iubeşte şi vrea să se despartă de tine
Li se poate întâmpla și celor mai buni dintre noi, dar de fiecare dată doare la fel de tare. Pentru a nu suferi atât de mult, fii realistă și pune chiar tu punct unei relații sortite eșecului, scrie rtv.net.
1. Este dintr-o dată foarte ocupat și nu mai găsește timp să se vadă cu tine. Când de la prioritate devii doar o opțiune, nu este un semn bun. Mai ales dacă se folosește de orice mic pretext ca să iasă din casă, este mai mult decât evident.
2. Nu se mai sinchisește să te sune când întârzie sau nu mai poate ajunge la întâlniri.Dacă o face, nu te considera "norocoasă" că ai un prieten care nu mai găsește timp să te vadă, dar măcar te sună să contramandeze tot. Deasemenea, dacă până acum te suna să vadă ce mai faci sau doar să-ți audă vocea și acum n-o mai face, clopotele de despărțire o să sune curând.
3. Când îl suni, răspunde altcineva la telefon și te roagă să-i lași mesaj. Chiar dacă îți răspunde unul din părinți, fratele, sora sau un prieten, este evident că el nu dorește să vorbească cu tine. Semn rău.
4. Spune că este într-un loc, dar de fapt este în altul. Oamenii nu mint fără motiv! Când iubitul te minte că este în altă parte decât unde este el de fapt, rareori se întâmplă să existe un scop "nobil" pentru care o face.
5. Prietenii lui au devenit distanți. Atunci când cineva dorește să termine o relație, cel mai probabil le spune mai întâi prietenilor apropiați și le cere sfaturi. Dacă observi că prietenii lui au devenit distanți și sunt mai puțin prietenoși cu tine, este posibil că ei să știe ceva ce încă tu nu știi.