Ziua Memoriei - 20 de ani de la începutul războiului de pe Nistru
Eroii căzuţi în războiul de pe Nistru sunt comemoraţi, astăzi, în întreaga ţară. 2 martie, ziua în care a început conflictul armat, a fost proclamată de către Parlament Ziua Memoriei. Veche de 20 de ani, problema transnistreană nu a fost soluţionată nici până astăzi.
Perspectiva unirii Moldovei cu România, trecerea la alfabetul latin şi refuzul autorităţilor de la Chişinău de a oficializa limba rusă au fost câteva dintre premisele conflictului transnistrean. În septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat independenţa regiunii, iar doi ani mai târziu a început războiul. Efective ale gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari.
Pentru că în acea perioadă Moldova nu avea armată, autorităţile de la Chişinău au ripostat cu trupe de poliţişti. De cealaltă parte, au luptat cazaci, voluntari ruşi şi ucraineni. Cel mai important rol în război l-a jucat Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de peste şase mii de militari. Ofiţeri ruşi au fost implicaţi nemijlocit în lupte.
Mai mult, combatanţii transnistreni au folosit armament de la depozitele ruseşti. Pe 21 iulie 1992, preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin, şi preşedintele Moldovei, Mircea Snegur, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului. Documentul prevedea crearea a trei zone de securitate şi prezenţa unor forte mixte de menţinere a păcii. Redenumită în Grupul Operativ al Trupelor Ruse, rămăşiţe ale Armatei a 14-a rămân pe teritoriul Transnistriei până în prezent.
Acţiuni militare au avut loc în localităţile Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Potrivit datelor Ministerului Apărării, în timpul conflictului au murit 286 de oameni, iar alţi 284 au rămas invalizi.