Pizza cu mucegai de vânzare, într-un market din Capitală
Pizza cu mucegai, într-un market din Capitală. De surpriza neplăcută a avut parte o femeie, care a reclamat neregula la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului, imediat ce a depistat-o. Culmea este că administratorul marketului, amendat cu 10.000 de lei, nu este la prima abatere.
Administratorul market-ului recunoaşte vina.
"Din păcate nu s-a reuşit verificarea de dimineaţă până la primul cumpărător şi a nimerit o bucată de pizza la o doamnă. Este produsul nostru, banii îi întoarcem doamnei înapoi", a explicat administratorul marketului Veaceslav Buraga.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului afirmă, însă, că administraţia marketului nu este la prima abatere de acest fel.
"Săptămâna aceasta este al doilea caz când s-au depistat produse cu termenul de valabilitate expirat la acest agent economic. Dacă se mai repetă astfel de încălcări ne vom adresa în instanţa de judecată ca să îi fie sistată activitatea acestui agent economic de la trei luni de zile până la un an", a declarat directorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, Alexandru Cuzimuc.
În legislaţia actuală nu este indicat numărul sancţiunilor aplicate unui agent economic, înainte de sistarea activităţii acestuia.