Revista presei: Kremlinul se află în pragul unei "Primăveri ruseşti"
Victoria detaşată a lui Vladimir Putin, din primul scrutin, la alegerile prezidenţiale din Rusia ţine prima pagină a publicaţiilor din întreaga lume. În acest context, Le Figaro scrie că Putin revine la multrâvnitul fotoliu de la Kremlin pentru un al treilea mandat.
Vladimir Putin a declarat că toate promisiunile făcute în campania electorală vor fi îndeplinite. Eho Moskvi scrie că aceste declaraţii au fost făcute de noul lider de la Kremlin în timpul unei videoconferinţe cu muncitorii din Ural, cărora le-a mulţumit pentru susţinerea acordată.
The New York Times scrie că Rusia poate fi serios zdruncinată de protestele ample anunţate de activiştii ruşi. Aceştia din urmă, printre care şi blogger-ul Alexei Navalnii, au promis că vor organiza manifestaţii neautorizate şi chiar instalarea unor corturi în centrul Moscovei.
Nici artista emerită a poporului rus, Alla Pugaciova nu crede că scrutinul prezidenţial a fost unul corect. RIA Novosti scrie că interpreta a salutat prezenţa mare la urnele de votare şi l-a felcitat pe magnatul rus, Mihail Prohorov pentru rezultatul obţinut.
Kremlinul se confruntă cu numeroase probleme şi se află chiar în pragul unei "Primăveri ruseşti". Postul arab de televiziune Al Jazeera scrie că aceleaşi reţele de socializare care au contribuit la căderea regimurilor lui Ben Ali în Tunisia şi a lui Mubarak în Egipt, sunt pe cale să pună capăt şi regimului Putin.