Un nou AS marca Mihai Ghimpu: Alexandru Tănase preşedinte! Vezi şi alte nume propuse de PL
Din cele 13 persoane care au fost propuse de către PD şi PLDM drept potenţiale candidaturi la funcţia de preşedinte al ţării, liberalii au refuzat să "aleagă" şi au cerut să fie înaintat doar un singur candidat, ca ulterior să spună că nu acceptă nici candidatura Veronicăi Bacalu, care avea deja susţinerea liberal-democraţilor, democraţilor şi socialiştilor.
Mai mult, după ce de două ori au plecat din sala de şedinţe a Parlamentului refuzând să voteze data alegerii preşedintelui, acum, PL-ul vine cu propriile idei asupra candidaţiilor pentru funcţia de preşedinte. În cadrul unei emisiuni la ProTV, liderul PL, Mihai Ghimpu, şi-a exprimat opţiunea de a-l înainta la şefia statului pe preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
"Alexandru Tănase este cea mai potrivită candidatură la funcţia de şef al statului, dar cine îl acceptă? Printre altele, candidatura domnului Tănase a fost discutată în Alianţă", a declarat preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Totodată, liberalul a dezvăluit şi câteva nume a posibililor candidaţi care ar putea fi înaintaţi de către Partidul Liberal. "Candidaţii care ar fi putut să îi aibă PL, niciodată nu ar fi agreaţi de Alianţă şi mai ales de Dodon. Candidaţii noştri sunt cei care au contribuit la renaşterea naţională, însă, acum aceşti oameni sunt consideraţi duşmani ai poporului. Printre aceştia sunt: Ion Ungureanu, Valeriu Matei, Tudor Panţâru. Noi nu i-am înaintat, deoarece ei nu vor trece", a subliniat preşedintele liberal.
Mihai Ghimpu a mai spus că preşedintele Partidului Socialiştilor ar trebui să voteze necondiţionat pentru candidatura Alianţei la funcţia de şel al statului.
"Dodon a trebuit să facă un lucru şi rămânea în istorie. Să fi votat candidatul Alianţei, mergeam înainte şi el avea partid şi viitor, iar acum el are doar trecut. Trebuia să voteze necondiţionat, mai are timp pentru a o face. Dacă se va juca tot aşa, se va termina cu cariera lui politică", a spus Ghimpu.