Ce ţări recurg la pedeapsa prin castrare chimică a pedofililor
Pedofilia este pedepsită, prin castrare, în mai multe ţări din lume. La finele lunii februarie, preşedintele în exerciţiu al Rusiei, Dmitri Medvedev, a promulgat o lege care prevede castrarea chimică a persoanelor ce au abuzat minori cu vârsta sub 14 ani.
În Rusia, autorii infracţiunilor sexuale asupra minorilor vor putea fi condamnaţi în baza unei expertize medicale. Măsura poate fi aplicată doar după ce Tribunalul ia act de încheierea legistului. Potrivit celor mai noi date, în 2010, în Rusia au fost înregistrate peste 9.500 de cazuri de viol asupra minorilor.
Şi în Polonia pedofilia este pedepsită prin castrare chimică. Astfel, agresorii sexuali care îşi ispăşesc pedeapsa sunt forţaţi, la eliberare, să ia nişte medicamente care le reduce apetitul sexual. Cu toate acestea, Tribunalul va trebui să ţină cont, în fiecare caz separat, de opinia psihiatrilor, sexologilor şi a psihologilor, înainte de a recomanda terapia stablită.
Cei care se fac vinovaţi de abuzuri sexuale împotriva minorilor, în Cehia, pot fi supuşi unei operaţii în timpul căreia se îndepărteaza părţile din testicule unde se produce testosteronul. În ultimii 10 ani, au fost efectuate 94 de astfel de operaţii, iar peste 300 de agresori sexuali din Cehia au fost pedepsiţi fiindu-le administrate medicamente care să le oprească producţia de hormoni masculini. Tratamentul nu este, însă, unul permanent, iar injecţiile trebuie repetate periodic.
Castrarea chimică a pedofililor este folosită în ţări ca Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania şi chiar în Statele Unite. In Iran, pentru abuzul sexual asupra unui minor, se aplică pedeapsa cu moartea.