Veris a câştigat primul turneu internaţional
Primul antrenor al Daciei Chişinău, Igor Ursachi, consideră că Veris Drăgăneşti este unul dintre cele mai de succes proiecte în care a fost implicat. Antrenorul şi jucătorii formaţiei din Divizia B au vorbit despre prima performanţă obţinută în istoria acestui club - câştigarea unui turneu internaţional în Ucraina.
"Eu am numărat, Veris este a cincea echipă care o construiesc. Băieţii care au fost veniţi, Golban, alţii care au fost la început la Dacia spun că e mai bine. Ei singuri sunt uimiţi. Sper că va fi o echipă bună", a spus antrenorul Veris, Igor Urscahi.
În afară că a reuşit să formeze o echipă puternică, Igor Ursachi a atras în această iarnă şi câteva vedete din fotbalul moldovenesc cum ar fi Alexandru Golban şi Viorel Frunză. Cei doi au contribuit şi la succesul din Ucraina.
"Aici evoluiază rapid lucrurile. Echipa are autocar, e pregătită şi pleacă la turneu. Dacă din toate părţile va fi o atitudine serioasă rezultatele vor apărea", a menţionat fotbalistul Alexandru Golban.
Veris Drăgăneşti a fost fondată în vara anului 2011, iar în acest moment ocupă primul loc în Divizia B, zona Nord, avand 10 victorii din tot atatea meciuri jucate.