AC Schnitzer a venit la Geneva cu pachetele sale pentru M5 şi Seria 3 FOTO
Tunerii de la AC Schnitzer au prezentat pachetele lor pentru noul BMW M5 şi pentru noul BMW Seria 3 în standul de la Salonul Auto de la Geneva, scrie automarket.ro.
Cele două reprezintă iterări mai sportive ale lui BMW Seria 3 F30 şi BMW M5 F10 şi au fost modificate în atelierele specialiştilor de la AC Schnitzer. Pe lângă modificările de sub capotă, ambele modele prezintă interioare modificate, un kit estetic şi o suspensie reconfigurată.
ACS3 Turbo este versiunea modificată a noului BMW 328i şi livrează 295 CP şi 410 Nm. Cei de la AC Schnitzer spun că acest model accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5.7 secunde, cu două zecimi mai rapid decât modelul standard.
Programul de tuning pentru BMW F30 include elemente atât pentru motoarele diesel, cât şi pentru motoarele pe benzină, iar clienţii pot comanda kit-uri de suspensie, elemente cromate, volane şi interiaore sport şi pot alege între patru modele diferite de jante din aliaj.
Dacă nu aţi fost impresionaţi de noul ACS3 Turbo, AC Schnitzer a modificat şi noul M5. Modelul de performanţă dezvoltă acum 612 CP şi 790 Nm în urma unei resoftări, iar eliminarea limitatorului de viteză duce la posibilitatea atingerii pragului de 305 km/h. Modelul este vopsit într-o nuanţă specială şi are o serie de ornamente aerodinamice realizate din fibră din carbon, pe lângă interiorul plin de ornamente albastre.