Moldova a pierdut 31 de dosare la CEDO, în 2011. Cine sunt persoanele vinovate (DOC)
Asociaţia Obştească "Juriştii pentru drepturile omului" a întocmit lista persoanelor responsabile de pierderea, în 2011, a mai multor dosare moldovenenşti la CEDO. Curtea a adoptat, anul trecut, 31 de hotărâri împotriva Moldovei, dintre care în 30 de cazuri s-a constatat cel puţin o violare a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
Printre vinovaţi se numără judecători, procurori, ofiţeri de urmărire penală şi magistraţi de la Curtea Supremă de Justiţie.
De asemenea, în "lista neagră" se regăsesc unele instituţii ale statului, printre acestea: Parlamentul Republicii Moldova, Camera Licențierii de Stat, Ministerul Educaţiei, Serviciul Vamal, Ministerul Transporturilor, Î.S. "Calea Ferată din Moldova" sau Consiliul Municipal Chişinău.
Totodată, în "lista vinovaţilor" figurează responsabili de la mai multe judecătorii, Curţi de Apel, numele cărora nu a fost stabilit.
Asociaţia obştească "Juriştii pentru drepturile omului" a întocmit asemenea liste şi în anii 2006, 2007, 2008, 2009 și 2010. Statistica se referă la toate hotărârile Curţii care vizează Republica Moldova şi în care a fost constatată cel puţin o violare a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
Lista Persoanelor Vinovate de Con Damn Area Moldovei La CEDO