Reformele în domeniul justiţiei, apreciate pozitiv de Secretarul General al Consiliului Europei
Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, apreciază pozitiv evoluția reformelor în domeniul justiţiei din Republica Moldova. Declarația a fost făcută, astăzi, la Strasbourg, în cadrul întrevederii oficialului cu ministrul moldovean al Justiției, Oleg Efrim.
În cadrul discuţiilor, Efrim i-a mulțumit lui Thorbjorn Jagland pentru sprijinul acordat de Consiliul Europei țării noastre pe calea reformelor. "Obiectivul principal al Guvernului R. Moldova în relația sa cu Consiliul Europei este încheierea monitorizării țării noastre și accederea la etapa de post-modernizare", a subliniat el.
De asemenea, cei doi oficiali au abordat și problema alegerii unui nou președinte al Republicii Moldova, care va avea loc pe 16 martie.
”Suntem recunoscători pentru angajamentul Consiliului Europei și, în special, a principalilor actori ai organizației, cum ar fi Secretarul General al Consiliului Europei și Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care au contribuit la tentativele stabilirii unui dialog dintre forțele politice. Mulțumim Comisiei de la Veneția pentru nenumăratele încercări de a identifica soluții în această problemă, apreciind în acest sens ultimele avize consultative referitoare la procedura de alegere a șefului statului”, a declarat Efrim.
Implementarea reformelor în domeniul justiţiei va permite atragerea a 60 milioane de euro din partea Uniunii Europene, care vor putea fi accesaţi din 2012.