Femei care şi-au pierdut copiii înainte de a-i naşte. Ce spun medicii
În Moldova, numărul avorturilor spontane creşte de la un an la altul. Zilnic, aproape 30 de femei pierd spontan sarcina. Datele Ministerului Sănătăţii arată că numărul cazurilor a crescut cu zece la sută în ultimii ani. Medicii afirmă că de vină este modul nesănătos de viaţă. De cealaltă parte, femeile spun că se întâmplă din cauza stării social-economice din ţară, motiv pentru care ele sunt nevoite să îndeplinească munci fizice grele chiar şi în timpul sarcinii.
Victoria are 23 de ani. A suferit până acum două avorturi spontane.
"Prima sarcină a fost de la răceală, a doua de la infecţie. A fost un şoc psihologic, au fost şi lacrimi", a povestit aceasta.
În prezent, Victoria este însărcinată în luna a şaptea, iar medicii spun că există riscul opririi în evoluţie a sarcinii.
"E foarte greu. Cred că medicul e sătul de mine toată ziua. Oricum stăm mereu cu griji, acuş, acuş se întâmplă", a spus tânăra.
Numărul avorturilor spontane ar fi mai mic, susţin specialiştii, dacă femeile ar duce un stil sănătos de viaţă.
"Pot fi dereglările hormonale, pot fi cauze infecţioase, procese inflamatorii. A doua parte sunt condiţiile sociale, modul de viaţă, alimentarea, stresul", a precizat Marin Rotaru, director-interimar al Centrului Mamei şi Copilului.
Potrivit medicilor, după un asemenea eveniment, cea mai grea este recuperarea psihologică a femeii.
"În medie, timp de jumătate de an, ea trebuie să se protejeze de o eventuală sarcină pentru a evalua cauza provocată de acest avort", a explicat Adriana Pochin, medic obstretician-ginecolog.
Datele Ministerului Sănătăţii arată că, anul trecut, în Moldova au fost înregistrate peste 3.500 de avorturi spontane.