75 de morţi într-o singură zi în Ucraina! Rada Supremă a votat pentru încetarea focului (LIVE TEXT/VIDEO/FOTO)
(UPDATE 00:15) Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, este vinovat de vărsările de sânge din Ucraina, anunţă The Guardian.
(UPDATE 00:04) Miniştrii de Externe ai Poloniei, Germaniei şi Franţei au o întrevedere cu liderii opoziţiei de la Kiev. Asta după ce oficialii europeni au discutat din nou cu preşedintele Ianukovici.
(UPDATE 22:38) Potrivit Ministerului Sănătăţii, în confruntările de la Kiev au murit 75 de oameni. Totodată, în ultimele două zile, 571 de persoane au avut de suferit, iar 363 au fost spitalizate. Astăzi, până la ora 21:00, 126 de oameni au cerut ajutor medical, iar 76 au fost spitalizaţi în stare gravă.
(UPDATE 23:39) Preşedintele Federaşiei Ruse, Vladimir Putin, susţine că opozanţii radicali sunt vinovaţi de escaladarea violenţelor din Ucraina, scrie unian.net.
(UPDATE 22:56) Presa ucraineană notează că principalul aeroport al Kievului este extrem de aglomerat, întrucât oamenii pleacă din ţară.
(UPDATE 22:22) Rada Supremă de la Kiev a votat, cu 236 de voturi "pentru", încetarea focurilor de armă, interzicerea utilizării armelor, revenirea forţelor de ordine în cazarme şi eliberarea celor arestaţi în timpul protestelor, scrie unian.net.
(UPDATE 22:06) Pemierul polonez Donald Tusk crede că un război civil este real în Ucraina, scrie unian.net.
(UPDATE 22:01) Miniştrii de Externe ai Poloniei, Germaniei şi Franţei vor din nou să dialogheze cu preşedintele Ianukovici.
(UPDATE 21:44) Un grup de 5.000 de oameni au blocat drumul spre aeroportul Borispol. Asta în contextul în care pe reţelele de socializare s-a anunţat că mai mulţi oficiali de la Kiev, printre care miniştri şi deputaţi, părăsesc Ucraina, scrie ru.tsn.ua.
(UPDATE 21:28) Preşedintele Radei Supreme, Vladimir Râbak, îşi trimite familia la Budapesta, scrie zn.ua.
(UPDATE 21:25) Toţi mai mulţi ucraineni îşi scot banii de la bancomate. În mai multe oraşe s-au format cozi. Totodată, şi magazinile sunt solicitate la maximum.
(UPDATE 21:15) Fostul preşedinte al Ucrainei Leonid Kravciuk recomandă Radei Supreme să anunţe, mâine, organizarea alegerilor anticipate.
(UPDATE 21:12) Victor Ianukovici este dispus să anunţe organizarea alegerilor anticipate în acest an. Despre acest lucru a declarat premierul Poloniei, Donald Tusk, scrie unian.net.
(UPDATE 20:59) Uniunea Europeană a interzis exportul de arme în Ucraina.
(UPDATE 20:57) Uniunea Europeană cere autorităţilor ucrainene să nu introducă strare de urgenţă şi să nu facă uz de arme, scrie unian.net.
(UPDATE 20:13) Un activist de pe Maidan ar fi încercat astăzi să-şi dea foc. Acesta s-a stropit cu benzină, dar a fost oprit în ultimul moment de alţi protestatari, scrie unian.net.
(UPDATE 20:09) Unitatea militară a Bercut-ului din Lvov a fost incendiată. Pompierii au sosit la faţa locului şi sting incendiul scrie unian.net.
(UPDATE 20:07) Reprezentanţi de la Ministerul de Interne al Ucrainei au declarat că ar putea să utilizeze armele pentru a-i elibera pe colegii luaţi ostatici, scrie unian.net.
(UPDATE 20:03) Un jurnalist în vârstă de 22 de ani, de la publicaţia electronică "Sportanalitic", a decedat în timpul violenţelor. Cadavrul tânărului a fost găsit printre victimele Maidanului, scrie nbnews.com.ua.
(UPDATE 20:00) Secretarul General al NATO a solicitat stoparea vărsărilor de sânge din Ucraina.
(UPDATE 19:10) Uniunea Europeană a decis să aplice sancţiuni oficialilor ucraineni, responsabili de violenţele de la Kiev. Declaraţia a fost făcută de ministrul italian de Externe, Emma Bonino, după reuniunea de la Bruxelles. Decizia miniştrilor de Externe ai UE prevede că cei vizaţi de sancţiuni nu vor mai primi vize în UE.
De asemenea, oficialii ucraineni vizaţi de sancţiunile UE vor rămâne cu activele financiare blocate. Interdicţiile împotriva oficialilor ucraineni vor intra în vigoare în următoarele ore. Potrivit Reuters şi presei din Rusia, sancţiuni financiare vor fi aplicate şi faţă de companiile care sprijină guvernarea. Administraţia Obama i-a cerut lui Victor Ianukovici
să retragă forţele speciale din centrul Kievului
(UPDATE 18:55) Medicii de pe Maidan spun că au văzut cum ofiţerii de la "Bercut" au împuşcat un activist după care l-au aruncat în foc, scrie ru.tsn.ua.
(UPDATE 18:50) Ex-premierul Ucrainei Iulia Timoşenko îndeamnă opoziţia să nu să se aşeze la masa de negocieri cu Ianukovici.
(UPDATE 18:44) În timpul confruntărilor de astăzi au fost răniţi 50 de miliţieni. Trei dintre ei au murit, scrie news.liga.net.
(UPDATE 18:29) Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat că ţările Uniunii Europene au ajuns la un consens privind pedepsirea persoanelor care se fac vinovate de moartea a zeci de oameni în Ucraina. Potrivit oficialului, UE trebuie să utilizeze toate mijloacele posibile, pentru a aduce la dialog părţile implicate în conflict , scrie news.liga.net.
(UPDATE 18:22) Potrivit serviciului medical al Maidanului, în acest moment sunt declarate decedate 70 de persoane. Majoritatea victimelor au fost împuşcate, zn.ua.
(UPDATE 18:08) Autorităţile locale din Kiev au precizat că sunt 67 de persoane decedate, scrie unian.net. Cadavrele au fost aduse la expertiza medico-legală.
(UPDATE 18:03) Deputatul regional, generalul-locotenent Viktor Razvadovski din cadrul MAI a depus o cerere de demisie din Partidul Regiunilor.
(UPDATE 17:59) Miniştrii de Externe ai Poloniei, Germaniei şi Franţei vor discuta cu opoziţia din Ucraina despre luarea unei decizii de compromis.
(UPDATE 17:55) Rada Supremă de la Kiev şi-a reluat activitatea. În sala de şedinţe se află 227 de deputaţi, scrie unian.net.
(UPDATE 17:24) Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, acuză presa din Occident că prezintă distorsionat evenimentele din Ucraina.
(UPDATE 17:13) Presa din Ucraina scrie că miniştrii de Externe ai Germaniei, Franţei şi Poloniei au ieşit cu feţe triste de la întrevederea cu preşedintele Ianukovici şi au refuzat să ofere comentarii. Oficialii au anunţat că se vor întâlni cu liderii opoziţiei de la Kiev.
(UPDATE 17:04) CNN scrie, citând medicii de pe Euromaidan, că aproximativ 100 de oameni au fost ucişi de la reizbucnirea violenţelor în Ucraina. Alţi 500 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie CNN.
(UPDATE 17:03) Ministrul de Interne din Ucraina a anunţat că protestatarii au luat ostatici 67 de poliţişti din capitală.
(UPDATE 17:00) Federaţia Rusă a decis să trimită un observator în Ucraina pentru a media negocierile dintre opoziţie şi autorităţi. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin. Potrivit sursei citate, o cerere în acest sens a fost făcută de preşedintele Ucrainei.
(UPDATE 16:30) În unul din spitalele de pe teren, situat în hotelul "Ucraina", sunt aduşi din ce în ce mai mulţi protestatari răniţi.
Unii protestatari au leziuni foarte grave, fiind împuşcaţi de lunetişti în cap, gât sau inimă.
(UPDATE 16:14) Ministrul de Interne, Vitalie Zakarcenko, a declarat că a semnat un ordin prin care le oferă oamenilor legii arme de luptă și a permis utilizarea acestora, transmite ria.ru.
(UPDATE 15:35) Încă un activist mort- 21 la număr, a fost găsit în hotelul "Ucraina".
(UPDATE 15:26) Kievenii se aprovizionează cu produse alimentare. Oamenii cumpără hrişcă, orez, făină şi ulei vegetal. De pe rafturi a dispărut pâinea şi alte produse de primă necesitate.
(UPDATE 15:19) În regiunea Dneprovsk are loc o evacuare în masă a copiilor din şcoli.
(UPDATE 15:11) Poliţia din regiunea Zakarpatia şi Berkutul au trecut de partea cetăţenilor de rând.
Şeful Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea carpatică a declarat public: "Eu, Vasilii Varţaba, trec de partea cetăţenilor de rând!", transmite Цензор.НЕТ.
(UPDATE 15:01) Protestatarii îşi iau rămas bun de la activiştii ucişi de lunetişti.
(UPDATE 14:52) Încă șase deputați din Partidul Regiunilor au anunțat ieșirea din partid - Ivan Bushko, Mihail Lagno, Vasily Kovaci, Istvan Gadaiosh și Serghei Moshak.
(UPDATE 14:47) Un camion format din convoi militar cu paraşutişti (Devizia de Aeroportate), care mergea la Kiev, a suferit un accident.
Potrivit martorilor oculari, accidentul a avut loc în apropiere de satul de Pescianka: șoferul a pierdut controlul iar camionul a alunecat de pe drum și s-a răsturnat. Conform rapoartelor, trei militari au murit, iar mai mult de nouă au fost răniţi.
Această informație a fost confirmată de către procurorul militar.
(UPDATE 14:25) Vitali Kliciko îi cere lui Ianukovici să accepte imediat alegerile repetate.
(UPDATE 14:10) Alţi 10 deputaţi din Partidul Regiunilor au anunţat că susţin poporul ucrainean şi au chemat forţele de securitate să nu îndeplinească ordinele nelegitime, transmite Цензор.НЕТ.
(UPDATE 14:00) În imaginile de mai jos vedeţi cum un grup de activişti ucraineni, înarmaţi cu scuturi, înaintează pe o stradă din Kiev şi nimeresc sub rafala unor arme automate. Câţiva bărbaţi cad seceraţi de gloanţe, iar restul grupului încearcă să se ascundă.
(UPDATE 13:44) Un parlamentar din partea "Partidului Regiunilor", Vladimir Zubik, a părăsit partidul afiliat lui Victor Ianukovici şi a spus că alţi 25 de colegi de-ai săi sunt gata să procedeze la fel, informează Цензор.НЕТ. Deputatul cere convocarea unei şedinţe a Radei pentru a reveni la Constituţia din 2004, ceea ce înseamnă mai puţine împuterniciri pentru şeful statului.
(UPDATE 13:35) "Sălile de operaţii sunt ARHIPLINE în spitalele de urgenţă. Aceasta e o catastrofă umanitară", a scris pe pagina sa de facebook Irina Gheraşcenko, deputat din partea partidului lui Vitali Kliciko. Între timp, kievenii aşteaptă ca autorităţile urbei să relanseze circulaţia metroului.
(UPDATE 13:02) Ambasada Germaniei la Kiev este citată de Цензор.НЕТ cu afirmaţia că preşedintele Ianukovici se întâlneşte la acest moment cu miniştrii de Externe din Germania, Franţa şi Polonia, dar nu se ştie când se vor încheia tratativele.
(UPDATE 12:38) "Luneştii" trag în activiştii de pe Piaţa Independenţei. Lângă hotelul "Kozaţki" se află deja opt cadavre, informează Цензор.НЕТ.
La acest moment pe Maidan sunt mulţi răniţi, ambulanţele sunt insuficiente, iar unii kieveni evacuează răniţii la spitale cu maşinile proprii.
(UPDATE 12:37) Echipa de reportaj a postului Russia Today a fost împuşcată de către lunetişti, transmite Realitatea TV.
(UPDATE 12:26) Zeci de soldaţi din Ministerul de Interne al Ucrainei se predau protestatarilor care le garantează securitatea şi le-au creat un coridor special prin mulţime prin care să treacă fără a fi agresaţi, transmite РБК-Украина.
Se relatează că au fost luaţi ca prizonieri ostaşi de rând şi nu au fost observaţi ofiţeri printre ei.
(UPDATE 12:16) Trupele speciale "Berkut" se înarmează şi se pregătesc să părăsească baza lor din Kiev. E vorba de 700 de ofiţeri. Informaţia este preluată de Еспресо.TV de pe pagina de facebook a Euromaidanului.
La baza "Berkut"-ului au sosit 11 autocare cu numere de înmatriculare din Crimeea, iar trupelor li se dau automate "Kalaşnikov".
(UPDATE 12:03) Rusia va continua să coopereze cu Ucraina, dar se va baza pe faptul că "puterea este legitimă şi nu-şi şterge cineva picioarele de ea". Declaraţia a fost făcută de premierul rus Dimitri Medvedev, citat de РИА Новости.
(UPDATE 11:40) Protestatarilor din Kiev li se recomandă să nu iasă de după baricade, deoarece pot fi împuşcaţi. Anunţul a fost făcut de pe scena Euromaidanului. De asemenea parvin relatări că presupuşi luneşti ar trage în medicii care evacuează răniţii de pe Maidan (Piaţa Independenţei), transmite unian.net.
(UPDATE 11:26) Mai mulţi sportivi ucraineni au decis să nu mai participe la competiţiile olimpice de la Soci. Comitetul Naţional Olimpic de la Kiev a explicat decizia sportivilor prin îngrijorarea pentru situaţia din ţară.
Oficialii de la Comitetul Naţional Olimpic nu au precizat despre câţi sportivi este vorba şi cine sunt ei.
(UPDATE 11:24) Corpurile a şapte decedaţi se află pe Maidanul din Kiev, lângă hotelul "Kazaţki". Украинская правда relatează că e vorba de bărbaţi de vârstă medie care sunt întinşi pe trotuar, acoperiţi cu pleduri.
Reprezentanţii protestatarilor spun că oamenii au fost împuşcaţi de lunetişti care ţintesc în cap.
(UPDATE 11:19) Miniştrii de Externe din Germania, Franţa şi Polonia au venit la Kiev, dar nu au reuşit să se întâlnească cu preşedintele Ianukovici.
Diplomaţii europeni intenţionau să ducă tratative cu Victor Ianukovici.
Agenţia Reuters relatează că întrevederea oficialilor nu a avut loc din motive de securitate.
Ministerul de Externe de la Paris anunţă că UE pregăteşte sancţiuni împotriva demnitarilor ucraineni resposanbili de violenţe.
(UPDATE 11:00) După un atac ce a avut loc în această dimineaţă, pe Maidan au fost ucişi încă cinci oameni, informează, unian.net.
(UPDATE 10:52) Protestatarii au ocupat hotelul "Ucraina", scrie unian.net. Totodată, pe Piaţa Independenţei din Kiev ard scuturile instalate în jurul pomului de Crăciun.
(10:47) Cel puţin 10 oameni au murit, în această dimineaţă, în timpul confruntărilor de la Kiev, anunţă postul TV Inter. Jurnaliştii de la Inter citează medici de la urgenţă care continuă să evacueze oameni răniţi din zona Euromaidanului.
În această dimineaţă, manifestanţii au respins forţele de ordine spre vechile poziţii şi au recucerit întregul Euromaidan.
Manifestanţii de la Kiev au preluat controlul întregului teritoriu al Pieţei Independenţei. În timpul asaltului din noaptea de marţi spre miercuri, forţele speciale au reuşit să înainteze pe teritoriul Euromaidanului.
Menţionăm că Violenţele au izbucnit după ce un proiect de lege care prevede revenirea la Constituţia din 2004 nu a fost inclus pe ordinea de zi a Radei, la cererea opoziţiei. Prezidiul şi tribuna Radei Supreme au fost blocate de aproximativ 40 de parlamentari din partidele Batkivşcina, Svoboda şi Udar.
Acţiuni de solidaritate cu opoziţia din Ucraina au avut loc în Marea Britanie, Statele Unite şi Canada. În unele biserici din aceste ţări au fost oficiate slujbe de comemorare ale victimelor violenţelor.