Partidul Liberal va părăsi AIE dacă Dodon va primi anumite funcţii
Partidul Liberal ar putea părăsi Alianţa pentru Integrare Europeană. Asta în cazul în care colegii din AIE s-au înţeles în secret cu Igor Dodon ca să-i ofere anumite funcţii, susţinute şi de comunişti. Declarţiile au fost făcute de liderul PL, Mihai Ghimpu, într-un interviu pentru Europa Liberă.
"Cu aceşti neafiliaţi s-a încheiat povestea. Gata. Alianţa are 59 de voturi şi dacă cineva din colegii noştri s-au înţeles, iarăşi, pe ascuns, ca şi cu Greceanîi, nişte funcţii pentru Dodon şi încearcă să le voteze cu comuniştii, înseamnă că PL-ul părăseşte Alianţa şi gata. Nu mai iertăm. Cu noi nimeni nu a discutat că dacă votează Dodon, o funcţie cutare sau cutare le va aparţine. Şi dacă au discutat pe la spate, atunci şi mai departe să guverneze cu Dodon. Dar PL-ul nu mai merge la acest fel de jocuri mârşave pe la spate. Noi nu vom vota nici o funcţie pentru Dodon", a precizat Ghimpu.
În altă ordine de idei, preşedintele PL spune că Acordul de constituire a Alianţe rămâne intact, chiar dacă la funcţia supremă în stat a fost ales Nicolae Timofti, candidat apolitic: "Acordul rămâne în vigoare. Eu am declarat public că cedez funcţia de speaker pentru domnul Lupu întrucât se află în această funcţie. M-aş mulţumi dacă nu mă vor dezamăgi alegătorii care au mizat pe partidele componente ale Alianţei şi am face ceva pentru oameni. Cred că aceasta o să fie cea mai mare fericire pentru mine decât o funcţie şi la sfîrşit să mă întîlnesc cu oameni nemulţumiţi şi săraci în continuare".
De asemenea, Mihai Ghimpu a declarat că dacă va veni timpul să părăsească AIE, nu înseamnă că va fi în opoziţie. "De ce să ajungem în opoziţie? Să vedem unde o să ajungă acei care se duc cu Dodon, noi o să ajungem acolo unde trebuie, unde am fost, cu oamenii şi pentru oameni", a conchis preşedintele liberal