Noi proteste la Moscova: Peste 20 de oameni au fost arestaţi
Embed:
Peste 20 de oameni au fost arestaţi la Moscova, în timpul unui protest anti-Putin. Reţinerile au avut loc în apropiere de Kremlin, după ce opoziţia rusă a organizat noi manifestaţii în urma victoriei lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale.
Din imaginile postate pe site-ul Novaia Gazeta se vede cum protestatarii, printre care şi activista din opoziţie, Evghenia Cirikova, au fost luaţi pe sus şi tărâţi de poliţie în autobuze.
Demonstranţii s-au adunat în Piaţa Revoluţiei în semn de protest faţă arestarea mai multor oameni, consideraţi deţinuţi politici. Rusia se confruntă cu proteste de amploare din luna decembrie 2011, după ce partidul lui Putin a câştigat scrutinul parlamentar. Oamenii cer reforme politice şi alegeri libere.