Weekend marcat de proteste: În mai multe ţării oamenii au ieşit la manifestaţii
Peste 20 de oameni au fost arestaţi la Moscova, în timpul unui protest anti-Putin. Reţinerile au avut loc în apropiere de Kremlin, după ce opoziţia rusă a organizat noi manifestaţii în urma victoriei lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale. Şi la New York oamenii legii au arestat mai mulţi protestatari ai mişcării Occupy.
Din imaginile postate pe site-ul Novaia Gazeta se vede cum protestatarii, printre care şi activista din opoziţia rusă, Evghenia Cirikova, au fost luaţi pe sus şi tărâţi de Poliţie în autobuze. Demonstranţii s-au adunat în Piaţa Revoluţiei în semn de protest faţă arestarea mai multor oameni, consideraţi deţinuţi politici.
Zeci de protestatari au fost încătuşaţi şi arestaţi de forţele de ordine din New York. Reţinerile au avut loc la miezul nopţii, când manifestanţii au început să-şi instaleze corturile în Zuccoti, pentru a marca şase luni de la începerea protestelor Occupy faţă de discrepanţele financiare dintre bogaţi şi săraci.
Sute de femei au protestat în Maroc, cerând Parlamentului să abroge o lege privind violenţa sexuală. Autorităţile au declarat că vor modifica legea, care permite violatorilor să se căsătorească cu victimele lor minore. Decizia a fost luată după ce o fetiţia de 16 ani s-a sinucis, deoarece a fost obligată să se mărite cu agresorul său.