Comandantul forţelor irakiene declară că soldaţii americani ar trebui să stea în Irak până în 2020
Comandatul suprem al forţelor irakiene a declarat că Teheranul nu poate face faţă ameninţărilor la securitatea naţională fără ajutorul forţelor armate americane. El consideră că Washingtonul ar trebui să-şi menţină contingentul de militari în Irak până în 2020.
Declaraţiile vin într-un moment în care Statele Unite îşi retrag din Irak contingentele mobilizate anul trecut în cadrul strategiei de suplimentare a trupelor. Cinci brigăzi de luptă se vor retrage până la sfârşitul acestei luni. În consecinţă, numărul militarilor americani prezenţi pe frontul irakianre se va reduce la 140.000. Comandanţii de la Teheran se tem, însă, că soldaţii irakieni nu sunt încă suficient de instruiţi.
La începutul acestei săptămâni şi oficialii americani au declarat că trupele irakiene nu sunt încă suficient de pregătite pentru a prelua reponsabilitatea totală asupra misiunilor de securitate şi operaţiunilor de luptă. Violenţele în Irak au mai scăzut din intensitate, faţă de anii 2006-2007, dar numărul civililor care mor zilnic în bombardamente, împuşcături şi alte atacuri a crescut simţitor din luna iulie. Oficialii americani se aşteaptă că atacurile din partea insurgenţilor al-Qaeda să crească, după ce în urma alegerilor din martie nu s-a reuşit încă formarea unui nou guvern.