Negocieri în impas. FMF şi Avalan Imobil nu se pot înţelege privind închirierea stadionului Zimbru
Naţionala este tot mai aproape să joace meciurile cu Anglia şi Ucraina din Preliminariile Campionatului Mondial la Tiraspol. Federaţia Moldovenească de fotbal şi firma Avalan Imobil nu se pot înţelege în continuare referitor la închirierea stadionului Zimbru. FMF vrea stadionul gratis şi 50 la sută din suma care se va aduna în urma vânzării biletelor. Oficialii companiei sunt categoric contra acestei oferte.
Compania care gestionează stadionul este gata să dea în chirie arena contra sumei de 25 de mii de euro, iar banii obţinuţi din vânzarea biletelor să fie împărţiţi 50 la 50. Oficialii de la forul naţional de fotbal nu doresc să achite suma de 25 de mii de euro, însă acceptă să împartă în jumătate veniturile de pe urma vânzării biletelor.
"Noi dorim să colaborăm cu compania doar în baza faptului ca toate cheltuielile federaţiei şi ale firmei să fie recuperate din încasările care vor veni din vânzarea biletelor", a declarat Ruslan Berzoi, jurist FMF.
"Nu putem să negociem această propunere nici într-un caz. Pentru noi e imposibil aşa ceva. Suntem o organizaţie comercială şi avem şi noi interese comerciale", a spus, în prelică, Veronica Kuzneţova, director Avalan.
Următoarea rundă de negocieri între cele două părţi va avea loc pe 21 martie. Dacă FMF şi firma Avalan Imobil nu vor ajunge la un numitor comun, selecţionata Moldovei va juca primele meciuri de pe teren propriu din cadrul Preliminariilor Campionatului Mondial, la Tiraspol. Ultima dată selecţionata a jucat pe stadionul Sheriff în 2008.