Funcţii promise de AIE lui Godea, pentru ca să-l voteze pe Timofti
Deputatul neafiliat Mihai Godea susţine că liderii AIE i-au propus funcţii în schimbul votului său la alegerile prezidenţiale din 16 martie, pentru Nicolae Timofti.
"S-a dat bătălie mare pentru aceste alegeri. Luptele s-au dat în spatele uşelor închise. Eu nu am mai văzut niciodată să fie organizate două şedinţe ale Consiliului AIE în aceeaşi zi. Chiar mi s-au propus funcţii în stat", a menţionat deputatul.
Godea, însă, a refuzat ofertele pentru că, declară acesta, nu acceptă proiectele de conjunctură. "Sper că liderii AIE au înţeles pericolul la care au fost supuși pe 16 martie și pericolul la care au supus țara", a subliniat acesta.
Mai mult, politicianul crede că liderii AIE l-au convins să participe la alegerea preşedintelui pentru că nu erau încrezuţi în cele 58 de voturi din Alianţă. "Fără participarea noastră la scrutin, Timofti nu avea să fie ales", a punctat Mihai Godea.
Totuşi, parlamentarul spune că alegerea şefului statului este în beneficiu cetăţenilor.