Zvon: Următorul iPhone ar avea ecran de 4,6 inci
Chiar înainte ca noul iPad să fie lansat la nivel global, zvonurile despre iPhone 5 revin în atenţia fanilor Apple. Cele mai noi speculaţii includ o variantă mai mare a smartphone-ului Apple, un iPhone cu ecran de 4,6 inci, şi o dată de lansare în al doilea trimestru al anului, scrie hit.ro.
O sursă citata de HardwareZone a confirmat faptul ca Apple discuta deja cu producătorii de componenţe şi că una dintre specificaţii este un ecran de 4,6 inci.
Samsung a produs ecranele Retina Display pentru iPad, însă cele două companii au o serie de conflicte legate de patente, lucru ce i-ar putea convinge pe şefii Apple să apeleze la Sharp sau LG pentru ecranul noului iPhone.
Zvonurile vizează şi o dată de lansare pentru iPhone 5 în al doilea trimestru al anului, eveniment ce ar putea avea loc la Worldwide Developer Conference, în luna iunie.