"Moscova pune capăt retragerii din Transnistria, prin delegarea lui Rogozin ca reprezentat oficial"
Numirea lui Dmitri Rogozin reprezentant special al liderului de la Kremlin pentru colaborarea cu NATO în Transnistria, ar putea avea legătură cu intenţia Moscovei de a înceta retragerea din regiune. Despre asta a anunţat analistul rus Vitalii Tretiacov, care spune că Rusia vrea să treacă la acţiuni concrete în regiune, scrie nr2.ru.
Expertul a atras atenţia că în timp ce a fost Rogozin a fost numit reprezentat în Transnistria, alţi delegaţi speciali au fost numiţi şi în Osetia de Sud, dar şi Abhazia.
"Transnistria nu a apărut din senin pe agenda politică a Rusiei. Este posibil că, după câteva retrageri şi înfrângeri, cel puţin de ordin moral şi de imagine, s-a decis consolidarea în această direcţie. Nu exclud că numirea unui reprezentant era necesară doar în Transnistria, dar pentru corectitudine, au fost numiţi reprezentanţi şi în aceste două regiuni", a punctat analistul.
În acelaşi timp, Tretiacov îl consideră pe Rogozin o figură de perspectivă pe arena politică rusă şi este convins de viitorul luminos al acestuia.
"El vrea să devină ministru al Apărării în noua Dumă de Stat. După mine, numele lui figurează în listele de candidaturi care îl vor succede pe Putin în 2018", a relatat expertul.
Amintim că pe 21 martie 2011, liderul de la Kremlin a semnat un decret prin care l-a numit pe Dmitri Rogozin reprezentant al Kremlinului în Transnistria. Anterior, Dmitri Rogozin a ocupat funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.