Angela Merkel: Retragerea Greciei din Zona Euro ar fi catastrofală
Cancelarul german Angela Merkel a declarat într-un interviu televizat, difuzat luni de BBC, că ar fi "catastrofal" să i se permită Greciei să părăsească zona euro, care ar deveni "incredibil de slăbită", relatează AFP, citată de antena3.ro.
"Noi am luat decizia să facem parte dintr-o uniune monetară. Aceasta este o decizie nu doar monetară, ci şi politică. Ar fi catastrofal dacă am spune unei ţări care a decis să fie cu noi: Nu te mai vrem", a spus Angela Merkel.
"De altfel, tratatele europene nu o permit. Oamenii din întreaga lume s-ar întreba: Cine urmează?. Zona euro ar fi incredibil de slăbită", a adăugat cancelarul german.
Merkel a menţionat că Grecia, care a făcut obiectul a două planuri de salvare, are în faţă "un drum lung şi dificil", dar că ar fi o "enormă eroare politică să i se permită Greciei" să abandoneze zona euro.
"Situaţia este foarte tensionată. Europa, dar mai ales zona euro, este în criză. Această criză este consecinţa crizei financiare mondiale şi ea a antrenat discuţii dure în foarte multe ţări", a răspuns cancelarul german, atunci când a fost întrebat despre apariţia unui sentiment antigerman în Grecia.
"Avem dezbateri aprinse în Parlamentele noastre şi folosim cuvinte dure. Însă, din fericire, am învăţat să ne soluţionăm conflictele în mod paşnic", a continuat Merkel.
Totodată, Angela Merkel şi-a reafirmat susţinerea faţă de prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană, în pofida refuzului lui David Cameron de a se alătura noului pact bugetar european.