MMM-2011 reacţionează la avertismentul BNM: Participanţii îşi asumă toate riscurile
Activitatea participanţilor piramidei financiare "MMM-2011" nu poate fi calificată drept un depozit bancar. Aceasta este reacţia reprezentanţilor "MMM-2011", la avertismentul emis de BNM cetăţenilor, de a nu investi bani.
"Participanţii acestui proiect trimit fonduri pe o bază voluntară, fiind conştienţi de toate riscurile. Aceştia sunt conştienţi de pierderi şi îşi asumă în întregime responsabilitatea", se mai menţionează în comunicat.
Potrivit companiei, activitatea ei este una diferită de cea bancară, iar legea nu interzice persoanelor fizice să-şi gestioneze banii aşa cum vor.
În prezent, "MMM-2011" are filiale în mai multe ţări din fosta Uniune Sovietică şi întruneşte milioane de deponenţi.
Amintim că, astăzi, BNM a precizat că, potrivit legii, activitatea financiară de atragere a depozitelor poate fi desfăşurată doar de către persoanele juridice care deţin licenţă emisă de Banca Naţională. „MMM-2011” nu deţine o astfel de licenţă.
Totodată, BNM a făcut un apel către populaţie şi avertizează că plasarea banilor în „MMM-2011” nu este supravegheată de Banca Naţională şi comportă riscuri majore de pierdere a acestora.