Aproximativ 7.000 de mexicani au dansat timp de o oră pentru a intra în Cartea Recordurilor
O oră de dans le-a adus mexicanilor un loc în Cartea Recordurilor. Peste 6.600 de oameni au ieşit să facă mişcare la început de primăvară, într-un parc din capitala Mexicului. Participanţii, majoritatea femei, şi-au mişcat corpurile pe ritmuri latino.
"Este pentru prima dată când particip şi sper ca acţiunea să se mai repete. Trebuie să susţinem sportul şi cultura" , a declarat o femeie.
Evenimentul, care s-a desfăşurat în premieră în lume, a fost organizat cu susţinerea autorităţilor locale. Cei 6.633 de participanţi, printre care dansatori profesionişti şi începători, s-au mişcat pe ritmuri de samba şi zumba, timp de aproape o oră.
Mexicanii au intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe persoane care au luat parte la o oră de dans. Potrivit reprezentanţilor Guinness Book, pentru a reuşi să stabilească un record, numărul minim al participanţilor trebuia să fie de 2.013 oameni.
"Recordul a fost stabilit astăzi cu mult succes, pentru prima dată la această categorie", a menţionat o femeie.