Alolingvii susţin astăzi pretestarea la limba şi literatura română
Embed:
Încep pretestările pentru absolvenţii claselor a noua şi a douăsprezecea. Elevii din şcolile cu predare în alte limbi decât româna, vor susţine, astăzi, proba scrisă la limba şi literatura română. Testele vor cuprinde itemi de gramatică, literatură, dar şi un eseu.
Potrivit directorului Agenţiei de Evaluare şi Examinare, Adrian Ghicov, testarea are drept scop verificarea calităţii modelelor de probe care vor fi propuse în sesiunea de vară.
Lucrările nu vor fi notate, iar rezultatele vor fi discutate, ulterior, cu elevii. În total, aproximativ 68 de mii de elevi şi liceeni din toată ţara vor susţine pretestări. Examenele de absolvire încep în luna iunie.