Proiectul politic al lui Valeriu Pasat reprezintă un pericol doar pentru sponsorii săi, susţine Mark Tkaciuk
Deputatul comunist Mark Tkaciuk spune că proiectul politic al fostului şef al securităţii, Valeriu Pasat, reprezintă, în primul rând, un pericol pentru sponsorii săi. Declaraţia, făcută de Tkaciuk pentru o revistă, se referea la scrisoarea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, adresată Patriarhului rus Kiril, prin care s-ar presupune că se intenţionează eliminarea din cursa politică a lui Pasat.
"Ţinând cont de amploarea financiară, acest proiect „Pasat” deocamdată, ar putea reprezenta un pericol doar pentru sponsorii respectivului proiect şi pentru portmoneele acestora. Nimeni nu sesizează vreun pericol electoral al acestui proiect, or majoritatea politicienilor sunt, absolut sincer, indignaţi anume de faptul că biserica s-a implicat în treburile lumeşti, renunţând în acest fel, la misiunea sa de unificator spiritual", susţine Tkaciuk.
Analiştii politici spun că proiectul politic al lui Valeriu Pasat a fost creat doar pentru a rupe din voturile Partidului Comuniştilor.
sursa: VIP Magazin