Anunţul Coreei de Nord de a lansa o rachetă a alarmat armata japoneză
Armata japoneză este în stare de alertă maximă după anunţul Coreei de Nord de a lansa o rachetă în spaţiu. Ministerul japonez al Apărării a ordonat forţelor armate să fie pregătite în cazul în care racheta purtătoare va cădea pe teritoriul său.
"Anunţul Coreei de Nord de a lansa o rachetă pentru a plasa pe orbită un satelit încalcă acordurile comunităţii internaţionale de neproliferare şi violează rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU. Comunitatea internaţională face apel la Coreea de Nord să anuleze lansarea satelitului", a spus Yutaka Yokoi.
Japonia a dispus şi dislocarea sistemelor de apărare antirachetă pe insulele ISHIGAKI, MIYAKO şi OKINAWA. Mai multe ţări, printre care Rusia, Statele Unite şi Coreea de Sud, au cerut Phenianului să renunţe la programul său nuclear, acesta fiind unul dintre cele mai importante subiecte abordate în cadrul summitului de la Seul. Lansarea rachetei urmează să aibă loc între 12 şi 16 aprilie pentru a marca 100 de ani de la naşterea liderului nord-coreean Kim Il-Sung.