Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a vizitat regiunea Punjab, din Pakistan, afectată de inundaţii
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a vizitat duminică, regiunea Punjab, din Pakistan, pentru a evalua consecinţele inundaţiilor. Oficialul s-a arătat îngrozit de gradul devastărilor din urma celor mai grave inundaţii din istoria ţării, care au făcut peste 1.600 de morţi şi au lăsat peste două milioane de oameni fără de adăpost.
Potrivit datelor oficiale, fiecare al zecelea pakistanez a fost afectat de inundaţii.
Şase milioane de oameni au nevoie de hrană, apă potabilă, medicamente, dar şi de adăpost. Potrivit Naţiunilor Unite, guvernul pakistanez, care luptă în prezent cu militanţii talibani, s-ar putea confrunta cu revolte sociale, dar şi cu dificultăţi economice pe termen lung. Preşedintele Pakistanului, care l-a însoţit pe Ban Ki-moon, s-a arătat însă mai optimist.
Datele ONU arată că doar un sfert din ajutorul promis de 459 de milioane de dolari a ajuns în Pakistan. Ajutorul din partea Naţiunilor Unite este de aproape două ori mai mic decât cel acordat de SUA, în valoare de un miliard de dolari în 2009, pentru lupta cu talibanii.