Carpov şi Ştanski despre reluarea circulaţiei feroviare pe segmentul transnistrean
Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, şi reprezentantul Tiraspolului la negocierile politice privind reglementarea transnistreană, Nina Ştanscki, au avut astăzi o întâlnire la sediul Misiunii OSCE de la Chişinău. În cadrul întrevederii, cei doi au discutat, în special, despre reluarea circulaţiei feroviare pe segmentul transnistrian.
"Ne-am întâlnit într-un format lărgit. Am avut alături şi reprezentanţii grupului de lucru pentru transportul vamal, dar au fost prezenţi şi reprezentanţi din partea Comisiei Unificate de Control. Ne-am referit la subiectul privind transportarea de mărfuri pe calea ferată din Transnistria. Încercăm să găsim soluţii tehnice atât la nivelul vamal cât şi soluţii pentru preluarea circulaţiei feroviare", a precizat Carpov.
Cât priveşte termenul de preluare a transportului feroviar pe segmentul transnistrean, Carpov nu a numit o dată concretă. "Noi avem un singur termen. Să reuşim preluarea circulaţiei în cel mai scurt timp. Astăzi am încercat să generalizăm reuşitele de până acum şi am analizat ce ne rămâne de făcut", a spus acesta.
Potrivit viceministrului Transporturilor, Valeriu Ciubuc, pentru a fi reluată circulaţia feroviară pe acest segment, mai trebuie de soluţionat unele probleme, totuşi, 80% din problemele tehnice au fost rezolvate: "Am vorbit că este necesar de a forma grupul de lucru din care vor face parte specialişti de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a relua circulaţia trenurilor prin Transnistria. Este vorba de reluarea circulaţiei pe drumul M14, peste podul Gura Bâcului. Sperăm că problema va fi rezolvat cât mai repede posibil".
La rândul său, Nina Ştanschi a declarat că s-a discutat diverse probleme, nu doar subiectul reluării integrale a circulaţiei trenurilor prin raioanele de est ale Republicii Moldova. "A fost o discuţie bună. Am vorbit şi despre problemele din domeniul social şi cel economic, dar şi despre reluarea negocierilor în formatul 5+2. Sperăm că negocierile de la Viena se vor încununa cu succes", a adăugat Ştanscki.
Circulaţia trenurilor pe segmentul transnistrean a fost stopată în martie 2006, din cauza imposibilităţii autorităţilor de la Chişinău de a-l menţine sub control. Atunci, liderii de la Tiraspol au declarat că aceasta este proprietatea lor.