Deţinuţi spânzuraţi în Japonia: Trei condamnaţi pentru crime multiple au fost executaţi
Japonia a executat trei deţinuţi, pentru prima dată din iulie 2010. Prizonierii au fost spânzuraţi în penitenciare diferite, aceştia fiind condamnaţi pentru mai multe crime. Deşi majoritatea populaţiei nipone susţine pedeapsa cu moartea, activiştii pentru drepturile omului spun că este o practică mult prea dură.
"Pedeapsa cu moartea este sprijinită de poporul japonez. În afară de aceasta, este susţinută şi de persoanele care participă în calitate de juraţi la procese. Astfel, voi continua să-mi îndeplinesc datoria legală în calitate de ministru al Justiţiei", a declarat ministrul Justiţiei al Japoniei, Toshio Ogawa.
În prezent, există peste 100 de persoane condamnate la moarte în Japonia. Printre acestea se numără şi organizatorul atacurilor, cu gaz sarin, asupra metroului din Tokyo din 1995. J
aponia este una dintre puţinele naţiuni industrializate, care mai aplică pedeapsa capitală. Potrivit Amnesty International peste 600 de persoane au fost executate în 20 de ţări în 2011.